Published On: mie, oct. 31st, 2012

De la 1 decembrie brailenii vor plati 1,5 lei pentru o calatorie

Share This
Tags

* Operatorii serviciului de transport public local de calatori doresc majorarea tarifului biletului cu 25% * Factorul care a contribuit la aceasta majorare il constituie cresterea principalilor indicatori de influenta asupra preturilor *

Chiar daca brailenii sunt ingramaditi in mijloacele de transport in comun ca “pestii in conserva”, operatorii serviciului de transport public local de calatori vor mai multi bani pentru bilete. Incepand cu data de 1 decembrie, pretul pentru o calatorie cu mijloacele de transport in comun va fi cu 25 la suta mai scump.

“Cresterile au fost suportate de toti cetatenii. As dori sa se discute in ianuarie 2013 despre aceasta majorare. De asemenea, am consultat si preturile practicate de operatorii de transport public din alte orase si am constatat ca tarifele nu au mai fost majorate din 2007 sau 2009. Nu cred ca ar trebui sa procedam la aceasta majorare, mai ales acum ca se apropie sarbatorile de iarna. Opinia mea este ca, aceasta crestere va reprezenta un alt bir pus in carca brailenilor”, a declarat Consilierul local, Ionel Alexandru.

Ion Dumitru a mentionat ca majorarea este destul de mare ajungandu-se la 25 la suta in plus fata de tariful de astazi. “Aceste ajustari ar trebui sa fie efectuate pe o perioada mai scurta de timp. De exemplu, la noi pretul nu s-a mai majorat din anul 2009. Trebuie sa se faca totul etapizat, crescand cu procente mici de 5 sau 6 la suta, dar sa nu depaseasca 10 puncte procentuale. In cazul in care se solicita majorarea cu 25 la suta, atunci vorbim despre o instabilitate economica in care se afla operatorii privati de transport public”, a declarat consilierul local , Ion Dumitru.

Cu toate ca Daniel Mitrofan, Dan Paun, Simona Draghincescu, Adrian Traian, Ionel Alexandru si Ion Dumitru,  au solicitat ca acest proiect sa fie discutat in anul urmator, alti consilieri locali, nefiind atenti la felul in care ar fi trebuit sa voteze, au aprobat proiectul de majorare a biletului de calatorie.

Pentru ca in aceasta perioada SC Braicar SA se afla in faza de finalizare a lucrarilor de modernizare a caii de rulare pentru tramvaie, care vor fi puse in circulatie pana la sfarsitul acestei luni si tinand cont ca o serie de tarife pe care operatorul de transport in comun le practica au fost ajustate, nevoile de majorare a tarifelor practicate vor fi reanalizate. Fata de tariful propus pentru majorare la 1.5 lei pe billet, SC Braicar SA nu are nici un fel de obiectiuni, fiind acceptat ca un pret rezonabil. Operatorii de transport vin cu propunerea de a majora pretul biletului de calatorie pentru ca ajustarea este necesara pentru a echilibra balanta veniturilor in raport cu cheltuielile privind carburantul, asigurarile, intretinerea si reparatia parcului auto, cheltuieli care au crescut cu pana la 50 la suta in ultimii trei ani de cand nu a mai fost operata o ajustare a biletului de calatorie.

In locul cadourilor oferite in cinstea sarbatorilor de iarna, brailenii au parte de preturi “umflate” din partea municipalitatii.

Comentarii

comentariu

About the Author