Un politisti brailean a ajuns in fata judecatorilor pentru coruptie
Ofiterii de politie judiciara ai Directiei Generale Anticoruptie (D.G.A.) – Serviciul Judetean Anticoruptie (S.J.A.) Braila au finalizat cercetarile, iar procurorul desemnat din cadrul Parchetului de pe langa Tribunalul Braila a dispus trimiterea in judecata a inculpatilor:
– M.F., agent de politie in cadrul Inspectoratului de Politie Judetean Braila, pentru savarsirea infractiunilor de instigare la fals in inscrisuri oficiale si abuz in serviciu;
– S.C., persoana fara calitate speciala, pentru savarsirea infractiunilor de trafic de influenta, fals in inscrisuri sub semnatura privata si fals material in inscrisuri oficiale;
– P.C., persoana fara calitate speciala, pentru savarsirea infractiunilor de complicitate la trafic de influenta si fals material in inscrisuri oficiale.
Precizam ca fapta a fost sesizata de catre martorul denuntator, in data de 07.06.2016, la Linia Telverde Anticoruptie 0800.806.806. a D.G.A.
In fapt, la data de 19.05.2016, denuntatorul a fost oprit in trafic de un echipaj de politie si i-a fost retinut certificatul de inmatriculare al masinii. Ulterior, S.C., persoana fara calitate speciala, i-a pretins denuntatorului o suma de bani pentru a-l ajuta, prin intermediul lui P.C., sa isi recupereze documentul.
Inculpatul P.C. a apelat la M.F. si, desi legea prevede ca certificatul de inmatriculare retinut se poate restitui doar titularului, politistul i-a dat lui P.C. documentul respectiv, punandu-l sa si semneze in registrul pentru restituiri in locul titularului.