Published On: joi, mai 20th, 2021

Catalin Tolontan, audiat la DIICOT! / Jurnalistul este acuzat de santaj si constituire a unui grup infractional organizat

Directorul editorial al Grupului RINGIER, Catalin Tolontan, este audiat in aceste momente de procurorii DIICOT, intr-un dosar in care este acuzat de santaj si constituirea unui grup infractional organizat.

Impotriva jurnalistului a fost formulata o plangere penala de catre primarul Sectorului 4 al Capitalei, Daniel Baluta. Alaturi de Tolontan, sunt vizati si alti ziaristi.

Catalin Tolontan, coordonatorul editorial al publicatiilor Libertatea si GSP, este audiat in aceste momente de procurorii DIICOT, intr-un dosar in care se fac cercetari pentru santaj si constituire a unui grup infractional organizat. Impotriva jurnalistului a fost formulata o plangere penala de catre primarul Sectorului 4 al Capitalei, Daniel Baluta.

Jurnalistul de la Libertatea Mihai Toma a ajuns si el la DIICOT, unde va fi audiat tot in calitate de martor, in dosarul deschis dupa plangerea primarului Baluta.

Pe langa Catalin Tolontan, in plangerile penale formulate de primarul Sectorului 4 la DNA si DIICOT – prezentate IN EXCLUSIVITATE de GANDUL.RO (vezi AICI toate detaliile) sunt vizati si alti ziaristi:

  • Alexandru Pop – News International SA
  • Mihai Toma (Libertatea)
  • Mircea Marian, senior editor Newsweek
  • Andrei Sabin Orcan, office manager Newsweek

Jurnalistul Dan Bucura: ”Un cartel media ce ar fi vrut sa influenteze rezultatele unei licitatii de la Primaria Sector 4”

Jurnalistul Dan Bucura scrie in mediul online ca Tolontan ”pare sa nu traiasca cea mai buna perioada din viata sa”, acesta devenind ”vedeta” la DIICOT, in urma unor acuzatii extrem de grave la adresa sa.

”Vremuri grele pentru Catalin Tolontan! Jurnalistul pare sa nu traiasca cea mai buna perioada din viata sa… Dupa ce a ratat Oscarul, cu productia Colectiv, a devenit vedeta cu dosarul de la DIICOT. In aceasta dimineata, toate televiziunile au intrat pe Breaking News, nu cu un subiect scris de Tolontan, ci chiar despre Tolontan. Jurnalistul de la Libertatea a fost citat in aceasta dimineata la DIICOT, pentru a fi audiat. Acuzatiile in dosar sunt extrem de grave: constituirea de grup infractional organizat, in vederea santajului. Se pare ca este vorba de un cartel media ce ar fi vrut sa influenteze rezultatele unei licitatii de la Primaria Sector 4”, noteaza Dan Bucura pe pagina sa de socializare.

Daniel Baluta, lezat de articolele publicate in Libertatea

Primarul sectorului 4 s-a considerat lezat de articolele publicate in Libertatea, solicitand la Judecatoria Sectorului 2 stergerea articolelor respective, dar si pedepsirea ziaristilor la Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii si condamnarea lor penala.

Daniel Baluta lanseaza acuzatii grave la adresa jurnalistilor vizati in plangerea facuta la DIICOT, sustinand ca viata si imaginea sa au fost grav afectat in urma unor articole defaimatoare.

”Un rol important in afectarea vietii si  imaginii subsemnatului l-a avut si il are presa, prin articolele comandate, de-a lungul anilor, si indeosebi in ultimul an, viata si imaginea subsemnatului, a familiei mele,  au fost grav afectate, editori, reporteri, redactori, au procedat la publicarea unor articole  acuzatoare, defaimatoare, in presa scrisa, online, pe retelele de socializare, ce ma vizeaza in mod direct”, acuza Daniel Baluta.

”Din analiza articolelor rezulta o actiune concentrata impotriva reclamantului, care a depasit cu mult dreptul la informare si libertatea de exprimare”, mentioneaza primarul Daniel Baluta in plangerea depusa impotriva jurnalistilor.

 

Comentarii

comentariu

About the Author

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>