Published On: joi, iun. 17th, 2021

Tara studiilor de fezabilitate: Romania a comandat studierea a peste 2.500 de kilometri de autostrada si drum expres

Romania are pe hartie peste 4.900 de kilometri de autostrada si drum expres. Din acestia, in trafic sunt peste 900 de kilometri, peste 360 au constructori si alti 300 sunt in licitatie pentru constructie. Pentru cei mai multi, peste 2.500 de kilometri, sunt comandate studii de fezabilitate, conform datelor centralizate de ECONOMICA.NET.

Codasa a Europei la capitolul sosele de mare viteza, Romania ar putea depasi anul acesta borna de 1.000 de kilometri in trafic, potrivit asteptarilor ministrului Transporturilor Catalin Drula.

Chiar si asa, va fi atins abia 20% din potentialul de autostrazi si drumuri expres al Romaniei, de peste 4.900 de kilometri.

360 km au constructori

Conform calculelor ECONOMICA.NET, circa 360 de kilometri se afla in prezent in constructie sau au constructor stabilit. Cei mai multi, 110 kilometri, sunt din Autostrada Transilvania (A3), dupa care 89 sunt pe Drumul Expres Craiova – Pitesti (DX12) si 72 pe Autostrada de Centura Bucuresti (A0). Urmeaza Autostrada Sibiu – Pitesti cu 44 de kilometri (loturile 1 si 5), Autostrada Sebes – Turda cu 26 de kilometri (loturile 1 si 2) si Podul de la Braila cu drumurile de legatura (23 km), inclus in proiectul A4 Braila – Constanta – Vama Veche.

300 km in licitatie pentru constructie

In licitatie pentru constructie se afla circa 300 de kilometri de autostrada si drum expres. Cei mai multi, respectiv 92 de kilometri, sunt din A1, respectiv Autostrada Sibiu – Pitesti (loturile 2,3 si 4) si Autostrada Lugoj – Deva (sectiunea tunelurilor). Alti 67 de kilometri sunt in licitatie pentru constructie si pe Autostrada Transilvania, precum si 63 de kilometri din Autostrada Moldovei (A7), respectiv tronsonul Ploiesti – Buzau. In licitatie se mai afla inca tronsonul 4 din Drumul Expres Craiova – Pitesti (32 km), loturile 1 si 3 din Autostrada de Centura Bucuresti Nord (29 km), si conexiunea de 19 km dintre A3 si Centura Oradei, inclusa in drumul de mare viteza Arad – Oradea (A11).

Peste 2.500 de kilometri in studiu de fezabilitate

Cei mai multi, peste 2.500 de kilometri, sunt in etapa de elaborare/completare studiu de fezabilitate sau proiectare, fie in licitatie pentru contractarea acestor servicii.

Cel mai mare proiect aflat in aceasta etapa este Autostrada Moldovei (A7), cu aproape 360 de kilometri, incluzand tronsoanele pana la Siret. Dupa Ploiesti – Buzau, inca trei tronsoane din A7 ar uma sa fie lansate pana la sfarsitul anului la licitatie pentru constructie, potrivit lui Catalin Drula.

In etapa de elaborare a studiului de fezabilitate se afla si cei peste 300 de kilometri din Autostrada Unirii (A8).

Anul acesta, statul a mai comandat studiu de fezabilitate si pentru alti peste 300 de kilometri din Autostrada Sudului (tronsoanele Bucuresti – Alexandria si Craiova – Lugoj).

In studiu se mai afla Autostrada A13 Brasov – Bacau, dar si aproape 200 de kilometri din Autostrada Nordului (Baia Mare – Suceava).

Daca majoritatea soselelor mentionate mai sus se afla la primul studiu de fezabilitate, exista si cazuri in care au fost realizate mai multe studii pentru acelasi drum. Spre exemplu, Ploiesti – Brasov, cea mai asteptata autostrada din Romania, este in etapa de completare a studiilor mai vechi.

Ramane de vazut cate din studiile comandate vor fi utilizate in scurt timp dupa finalizarea lor si cate vor fi “completate” ulterior, din cauza ca nu vor mai corespunde cu situatia din teren.

 

 

Sursa: Economica.ro

Comentarii

comentariu

About the Author

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>